Presque terre

Touche de tes lèvres mon épaule.

C'est une souche d'arbre.

A peine un tressaillement, végétal.

Les nerfs pâlissent comme l'herbe et se taisent.

Ce passage se fait en douceur,

aussi n'aie pas peur.

Semence et plante ne posent pas de questions.

Bientôt nous serons pareils à elles.

Aproape Pământ

Atinge-mi cu buzele umărul.

E un ciot de copac.

O tresărire de-abia, vegetală.

Nervii pălesc ca iarba și tac.

Trecerea asta se face blând,

așa că să nu-ți fie teamă.

Sămânță și plantă nu ne întreabă nimic.

Curând vom fi cu ele de-o seamă.

Maria Banuș

Poètes roumains 1951-1973 

Ed. de la Fondation Culturelle Roumaine